Teatru: „Monstrul de sub pat”, la ART HUB

Teatru: „Monstrul de sub pat”, la ART HUB

 

ARTHUB și trupa de teatru independent Artonic vă invită duminică, 26 noiembrie 2017, de la 19.30, la spectacolul „Monstrul de sub pat”, o comedie cu accente dramatice, despre dragoste, prietenie și adevăruri ascunse.
Lucrurile nespuse la momentul potrivit pot naște adevărați monștri… Hope și Fury au râs și au suferit împreună, au simțit primii fiori ai dragostei și ai urii tot împreună. Întoarse acasă, tot ce au iubit și urât vreodată trebuie să înfrunte acum. Vor reuși să ucidă pentru totdeauna „monstrul de sub pat”?
„Monstrul de sub pat” este un spectacol în regia Lilianei Cîmpeanu, o adaptare după William Brooks. Din distribuție fac parte: Roxana Neagu, Andreea Boșneag, Alexandru Mandu și Cristi Constantinescu.

Durata: 80 de minute.
Adresa: B-dul Carol Nr. 61, et. 4 (fosta Piață Latină) – intrarea prin Mega Image.
Suport artistic: 25 lei.
Link event

 

 

Cine sunt Artonicii

Artonic este o trupă bucureșteană de teatru independent, formată dintr-o echipă de profesioniști – iubitori de artă, oameni și scenă, un nucleu plin de tonus și entuziasm. Cu un nou nume și o nouă identitate vizuală din 2017, Artonic își are originile încă din 2004, an în care Liliana Cîmpeanu, fondator al proiectului și actual regizor a pus în scenă primul spectacol, „De veghe în lanul de secară”. Registrul abordat este unul complex, de la dramă la comedie, mesajul fiecărei montări fiind unul plin de substanță. Scenariile pieselor sunt în special contemporane, inspirate de realitatea curentă.

 

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *