Cu ce mă ocup? Colorez exPeRiențe!

 Cu ce mă ocup? Colorez exPeRiențe!

 

La fel ca tine, îmi umplu viața cu experiențe. De curând însă, am învățat cum să le colorez.

 

Viața este o carte cu experiențe. Noi o alegem din raft. Poate să fie o carte pe care să o citim, o carte cu benzi desenate ori o carte de colorat. Ce e cel mai important este că oricare ar fi opțiunea ta, întotdeauna o să ai de învățat. Eu mi-am ales o carte de colorat, în care am putut completa singură capitolele. Am ajuns, după ce am tot răsfoit-o, să-i pun un titlul alcătuit din patru litere ce semnifică un loc, sute de gânduri, mii de emoții și milioane de provocări: ASER.

 

Primul desen din acest capitol l-am colorat în urmă cu aproximativ doi ani. Se numește „Dream Big” și se traduce prin „ziua în care am descoperit cea mai frumoasă gașcă de oameni, cu cele mai interesante idei, a căror deviză este pasiunea împletită cu dedicare, responsabilitate, inițiativă și constantă autodepășire”. Ai simțit vreodată că aștepți ceva de foarte mult timp, dar că nu știi exact ce vrei? Ei bine, despre asta a fost „Dream Big”: un desen colorat cu ochii închiși, pentru simplul fapt că este despre visuri; un desen la care mi-am permis pentru prima dată să depășesc conturul, pentru ca atunci când deschid ochii să mă bucur de noile forme pe care le-am obținut. Vrei să îți spun un secret? La final, am rupt pagina și am înrămat-o!

 

Câteva desene mai târziu, mă colorez stând în sediul de pe Strada Frumoasă (what a coincidence, right?). Despre ce e vorba, totuși, în ASER? Ei bine, în ceea ce mă privește poate să fie vorba despre PR, marketing, parteneriate media, zeci de mail-uri, sute de copy-uri și un infinit de idei, dar, la finalul zilei, este despre matafora pe care am tot folosit-o: e despre colorat experiențe.

 

În ASER, am învățat despre mine, despre ceilalți și despre noi în lume. Am deprins abilități hard și soft. Știu că teoria pe care o memoram la facultate este sâmburele de care ai nevoie în practică, dar știu, de asemenea, că fructul este mai dulce cu fiecare încercare, oportunitate, reușită. Iată, deci, 5 întrebări definitorii:

 

Ce am făcut? Am găsit locul potrivit, oamenii potriviți, contextul potrivit. Apoi? M-am pus pe treabă!

Ce sunt? Former PR Executive & Blog Developer și actual PR Leader. (sounds big… and it is).

Ce înseamnă? Că am făcut parte din departamentul magic al ASER-ului, departamentul de Marketing. Era fabrica de idei, de realizare de frumos, de înțeles și semnificație. E locul unde se aduc desenele pentru a fi colorate! Când am terminat de colorat cartea, ne-am dat seama că putem să ne reinventăm, așa că ne-am descoperit varianta 2.0 (o altă structură, o nouă filosofie, dar păstrând creativitatea, entuziasmul și pasiunea). După am spus că și eu îmi doresc mai mult! Am candidat pentru funcția de PR Leader, iar din iulie am început să coordonez aria de PR, adică întreprinderea în care nu avem linii de producție, ci facem totul handmade, așa că poate e cuibul unor meșteșugari care văd lumea dincolo de limitele ei și care încearcă să o redefinească permanent. Aici dăm naștere unor campanii și evenimente care să servească drept amintiri de neuitat pentru mulți studenți.

PR Leader? Da! Sau într-o traducere brută: am o privire de ansamblu asupra muntelui de creativitate, al cărui vârf e tot mai înalt. PR anul acesta este despre oameni, despre PRieteni, cum ne place să spunem. Este despre a oferi publicurilor informațiile de care au nevoie, ajutorul pe care îl cer, este despre înțelegere și cele mai frumoase colaborări. E despre cuvânt, încredere, respect și diplomație.

 

Dincolo de orice perspectivă subiectivă, ASER este mai mult decât organizația studențească în cadrul căreia figurez ca voluntar. ASER e pentru mine locul în care am făcut cunoștință cu forme noi de emoție și înseamnă colectivul pentru care mă duc mai rar acasă, deși stau la 45 de minute de București. E locul în care îmi exersez abilitățile, unde mă pregătesc pentru adevărata piață a muncii, dar, totodată, și locul de unde, atunci când plec, mă gândesc când revin, iar ăsta e cam cel mai frumos sentiment. ASER este desenul la care mă tot întorc, pentru că pare că mereu mai e un colțișor de colorat.

În cartea ta, la ce pagină te întorci? Care e experiența care îți e desen, dar și cutie de culori?    

 

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *