Același proiect, alte perspective, alte emoții

Autori: Mihaela Cîrnu si Antonio Dincă

 

M: În primul an de facultate căutam contexte noi. Cu așteptări mari de la mine, dar și de la cei din jur, căutam activități care să-mi ocupe timpul liber. La fel ca în prezent, fugeam de binecunoscutul mediu mediocru în care tindem să ne complacem adesea și îmi doream să descopăr ceva nou.

 

A: În primul an de facultate simțeam că am nevoie de ceva în plus, că sunt în căutarea a ceva, dar fără să pot ghici ce ar putea fi sau de unde aș fi putut începe.

 

Știam de ASER și cunoșteam câțiva oameni din asociație încă din toamna anului 2016 și mi se părea că rezonez cu ceea ce ASER avea de oferit. Așa că, la anunțarea proiectului Akademics, am completat formularul fără să stau pe gânduri. Acum îmi dau seama că l-am scris cu multe emoții, de parcă viitoarea mea carieră stătea în răspunsurile întrebărilor din el.

 

Nu știam ce anume e ASER, pentru că, în cel mai ironic mod, a fost singura asociație cu care nu interacționasem la Noaptea ONG-urilor. În schimb, a fost cineva acolo pentru mine care m-a ajutat cu un sfat, Gabriela aka. Dumi, care mi-a povestit despre ASER și despre oportunitatea pe care a descoperit-o. Așa am ajuns să mă interesez de Akademics, să găsesc formularul și să-l completez.

 

L-am trimis și, din nou, am avut emoții. Când răspunsul afirmativ a sosit, nu aveam nici cea mai mică idee de ce urma să întâmpin în perioada următoare. Nu știu dacă mă bucuram mai mult datorită oamenilor pe care aveam să îi cunosc, mediilor de business în care urma să interacționăm cu specialiști din domeniu sau doar pentru că simțeam că timpul meu este fructificat, și nu irosit. Cert este că mă bucura încrederea pe care ASER o emana legat de generația actuală și de oportunitățile pe care le creau pentru cei ce își doresc mai mult de la sine și de la cei din jur. Un aspect care mi-a captat interesul încă de la prima activitate  a proiectului a fost entuziasmul oamenilor și felul în care lucrau ca un întreg.

 

Nu mai știu ce întrebări au fost și în niciun caz ce răspunsuri am avut. Nu știam ce va urma, ce voi învăța sau cum anume mă va influența tot ce urma să însemne pentru mine experiența Akademics.

Aşa cum îi spune şi numele, este locul creat pentru a învăța, dar nu în felul în care am fost obişnuiți. Prin contextul Aka, experiențele trăite şi oamenii pe care i-am întâlnit – speakeri, organizatori şi participanți, am descoperit că învățarea este tot ceea ce întreprindem în viața de zi cu zi. Nu un proces educațional anost, ci un mod de a descoperi lumea, pe tine însuți şi pe cei din jur. Că ai de la fiecare ceva de învățat, şi mereu ai ceva de dat mai departe. Tot ceea ce ai nevoie este să te asculți activ pe tine însuți şi pe cei din jur, pentru a şti cine eşti, în compania cui vrei să fii şi unde vrei să ajungi. Asta este ceea ce înseamnă Akademics pentru mine şi ceea ce mi-a oferit, o filozofie poate destul de simplă, dar esențială – să fiu eu însumi, pentru că restul se învață.

 

Un an mai târziu,  pun cap la cap detaliile ediției de anul acesta aceluiași proiect alături de o echipa de oameni talentați.  Ne dorim să aducem altor studenți ceea ce nouă ne-a schimbat perspectiva cu privire la anii petrecuți pe băncile facultății.

Acum, la aproape un an după, Akademics înseamnă pentru mine altceva, ceva în plus. Nu mai sunt cel în poziția în care să participe la contextele autentice de învățarea Akademics, sunt în cea din care, împreună cu mulți alți oameni minunați, încercăm să creăm o experiență unică pentru Akademicienii acestei ediții. O experiență personalizată pe nevoile și dorințele de acum ale studenților, așa cum le-am observat și trăit noi înșine, prin care să oferim altora ceea ce am trăit și noi – începutul unui parcurs mai clar și încrezător, personal și profesional.

Sunt aici datorită unui formular completat la o oră târzie. Poate suna exagerat, însă Akademics este mai mult decât un proiect de orientare în carieră pentru mine. A devenit un reper, un punct 0 al studenției mele. Îl pot asocia numai cu termeni ca ”dezvoltare”, ”autocunoaștere” și ”prezent”. Nu mă simt în  măsura să-ți recomand ce să faci cu timpul tău, însă îți pot recomanda să-ți dorești mai mult de la tine, indiferent unde te aflii.

 

Acum suntem cu toții aici, eu, Gabriela – care mi-a arătat oportunitatea minunată ce mi-a schimbat studenția și Mihaela, co-scriitoarea acestui articol; acum suntem pe drumul versiunii noastre 2.0.

Tu când o vei începe pe a ta?

Dacă îți dorești și tu mai mult de la propria personă, înscrie-te până pe 25 martie pe site-ul Akademics!

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *