Summer bucket list: locuri din România care merită vizitate în studenție

Suntem tineri, suntem plini de viață și ne aflăm în acel moment al vieții în care vrem să aflăm cât mai multe despre lume. Lumea care ne înconjoară, lumea din interiorul nostru. Ne hrănim curiozitatea prin multiple forme, însă nimic nu se compară cu sațietatea oferită de cele mai frumoase locuri pe care le-ai văzut.

 

Bun, sper că ai înțeles ideea: călătorește, tinere! Acum, te invit să vii cu mine în drumeția pe care ți-am pregătit-o. Fii fără grijă, nu te costă nimic, eventual puțină imaginație, dar în cazul în care nu stai prea bine la acest capitol, avem ajutorul de nădejde, fotografia.

 

Închide ochii, trage aer în piept, minunat! Te afli la Gara de Nord cu un bilet de tren pe care scrie destinația: Bușteni. Poate ai mai auzit de această stațiune, adică ce zic eu, cu siguranță ai auzit, însă este unul dintre puținele locuri în care ajungi cu trenul și oferă o priveliște superbă a munților Bucegi. Tip: ia-ți telefonul în mână, pregătește-te de imortalizat un peisaj awesome pentru că urmează să urci cu telecabina la Babele. Dacă ești mai curajos și ți-ai strâns cu tine gașca de prieteni, te sfătuiesc să urci pe traseu.

Next destination, Sibiu. Un loc care emană istorie, din orice punct al orașului. Te invit să te plimbi pe străzile medievale, să îți colorezi mintea și sufletul cu fiecare nuanță pe care o vei întâlni întipărită pe ușile localnicilor. Tip: interesează-te de transport către Castelul de lut. Fă o vizită și acelui loc, nu atât de popular precum Sibiul. Te vei simți precum în poveștile cu Hansel și Gretel, ori Alba ca Zăpada, căci casuțele de acolo transmit exact acest vibe.  

 

 

 

Dacă tot vorbim de poveste și istorie, hai la Hunedoara! Ia trenul din Sibiu și iată că ai ajuns la Castelul Corvinilor. Unul dintre cele mai mari castele din Europa și una dintre cele „7 minuni ale României” te va face să zici “wow”. Arhitectura este obiectivul principal pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când vei vizita acest monument. Fii atent la detalii și imaginează-ți că te afli pe undeva în jurul secolului XIV pentru a trăi experiența la un alt nivel. Bun, acum e timpul să fotografiezi tot ce prinzi!

 

Încet, încet, ajungem în Timișoara! Un oraș relativ mic, însă cu un farmec aparte. Centrul orașului, oamenii, atmosfera, se diferențiază foarte mult de capitala noastră. Vei găsi o mulțime de localuri drăguț amenajate, oameni faini, relaxați și, din nou, culoare și arhitectură. Tip: în lunile august și septembrie se organizează Central European Film Festival. Atunci orașul capătă și mai multă amploare. Dacă ești pasionat de străzi pavate și uși medievale, clădiri colorate, e o ocazie numai bună de imortalizat. Fă o plimbare pe Timiș, nu rata Grădina Trandafirilor și să nu uiți de Piața Unirii, plus Piața Victoriei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poate în Timișoara te vei găsi cu alți câțiva prieteni care se întorc în București și decideți să mergeți cu mașinile către următorul obiectiv: Cazanele Dunării. Ce poate fi mai frumos decât să vezi Dunarea făcând cunoștință cu munții arcuindu-se spectaculos către Drobeta Turnu Severin? Urmeaz-o, iar de la Drobeta îți mai ofer câteva indicații pentru drumul de întoarcere către București: alege ruta Curtea de Argeș-Baraj Vidraru- Transfăgărășan. Vei ocoli puțin, ce-i drept, însă frumusețile pe care le vei descoperi vor compensa.

Avem atât de multe locuri faine și atât de mult timp pentru a le explora. Alimentează-ți cutia sufletului și a minții cu amintiri, locuri, priveliști, oameni, întâmplări desprinse din cea mai simplă activitate, însă cu cea mai profundă urmare: conexiunea cu lumea care ne înconjoară!

Dacă ar fi să alegi un loc din România care îți liniștește sufletul și mintea, care ar fi acela?

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *