Inov’up: primul eveniment studențesc despre inovație și intraprenoriat

Inovație. Intraprenoriat. Acestea au fost cuvintele care se citeau pe buzele celor 100 de participanți, joi după-amiază, la start-ul primului eveniment din seria ASER Events, Inov’up. Încă de la ora 15 s-a format o coadă uriașă de studenți entuziaști, dornici să ia ecusoanele și brățările colorate de la ASERiști. Încă de când pășeai în sală, se simțea vibe-ul jocului inovației, prin stand-urile „game-ificate” ale partenerilor evenimentului.

Level 1: Primul speaker care a dat start-ul evenimentului a fost Magda Ropotan, Innovation & Intrapreneurship Coach, care a introdus publicul în lumea inovației și a intraprenoriatului. Într-un mod interactiv, a explicat ce înseamnă inovația, cum se practică intraprenoriatul într-o companie și a răspuns curiozităților participanților.

După o pauză bine meritată, în care participanții au explorat stand-urile companiilor prezente la eveniment, sala a început să ia amploare în diferite colțuri, studenții ducându-se acolo unde le era indicată culoarea: Verde, Roșu, Negru, Albastru. S-a dat start-ul bibliotecii vii! Fiecare echipă, îndrumată de către un ASERist, a parcurs etapele jocului inovației și al intraprenoriatului în fiecare companie în parte.

Level 2:  La Banca Transilvania, puteai să explorezi fiecare corner în parte, de la zona de sharing, până la zona de mentoring și simulatorul de interviu. Coca Cola HBC a prezentat inovația din companie și care sunt pașii pe care îi urmează pentru a atinge succesul, în contextul comunicării și al promovării. La corner-ul celor de la Ernst & Young, Insurwave și transportul maritim au fost cuvintele cheie, prin intermediul cărora participanții descopereau etapele inovației, iar la Procter & Gamble, o sumedenie de întrebări au răsunat, toate legate despre intraprenoriat și despre strategiile companiei pe piață.

Level 3: Evenimentul nu se putea încheia fără ca Fady Chreih, CEO Regina Maria, să pună în discuție, într-un mod cool și fun, ideea de inovație în companie și cum se leagă aceasta de succesul în business. Fady a inspirat și a promovat creativitatea, fiind cheia unei inovații care să te lase fără cuvinte.

Aceștia au fost pașii pe care fiecare dintre participant i-a urmat pentru a trece cu brio peste jocul inovației. Cu fiecare level în parte, erai mai aproape de răspunsurile la întrebările care răsunau la început, înainte să se dea start evenimentului Inov’up: Oare ce înseamnă intraprenoriatul? Dar cum se leagă de ideea de inovație?

Iată care au fost părerile participanților și ale echipei Inov’up, la finalul evenimentului:

Daniela Țuluca, Copywriting Executive ASER: Inov’up a fost o experiență! Participanții au venit și au plecat cu același vibe cool, dar cu mai mult know-how, iar felicitările au însemnat mult pentru echipa de organizare.

Andreea Iaurum, participant: Evenimentul Inov’up a reprezentat pentru mine o experiență de neuitat, prin care am învățat lucruri noi și am cunoscut oameni minunați. În viitor, sigur nu o să lipsesc de la evenimentele organizate de ASER!

Ioana Tudor, PR & Guest Agenda Executive ASER: La început, Inov’up a însemnat pentru mine o mare provocare. Atât faptul că a ieșit totul minunat, cât și feedback-ul bun transmis de participanți, nu mă face decât să mă simt foarte mândră de echipa mea!

Inov’up a dat start-ul unei călătorii inedite pentru ASER Events, care își face debutul în acest an. Următoarele evenimente, pe temele Artificial Intelligence & Machine Learning și Vlogging, se lasă așteptate, iar tu poți să faci parte din aceste experiențe, în curând.

Ești gata pentru o serie de neuitat marca ASER?

 

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *