10 pentru Sesiune | Ediţie aniversară

De 10 ani, ASER îți oferă doza de motivaţie de care ai nevoie pentru o sesiune de nota 10.  Stickerele cu rime amuzante reușesc sa îți dea mereu un vibe bun și să te poarte cu gândul prin locuri mult visate – parcuri de distracții, galerii de artă, plaje și filme. Concursurile super cool sunt exact boost-ul de energie de care ai nevoie pentru o sesiune de succes. Totodata, ele îți dau șansa de a trăi niște momente de neuitat. Vizitele în cămine cu stickere, vibe-ul bun și tips&tricks-urile pentru o sesiune de 10 aduc ASERul mai aproape de studenți, iar zâmbetele lor sunt ceea ce îi motivează pe ASERişti să transforme fiecare ediție într-una unică.

ASER te-a ajutat să îți transformi sesiunea într-o experiență memorabilă. Ţi-a fost alături la fiecare pas, ca să te încurajeze și să te ajute să te detaşezi de stresul sesiunii. Astfel, o să te purtăm printr-o călătorie de-a lungul timpului. Vei avea ocazia să redescoperi unele dintre cele mai creative stickere ,,10 pentru Sesiune ‘’.

 

25% DONE
0%

 

Sesiunea aceasta a fost precum un carusel al examenelor. El te-a purtat prin lumea distracţiei, făcând să îţi crească adrenalina la maxim. În cursa cu roller coaster-ul stickerelor amuzante și în întrecerea cu kartul, ai reușit să găsești tichetul notelor de zece. Fiecare examen s-a transformat într-un parc de distracții în care surprizele și amalgamul de emoții au creat combinaţia perfectă.

 

 

Ai devenit un Picasso prin modul în care ţi-ai pictat cu măiestrie sesiunea. Apoi, ai zâmbit precum Monalisa când ai văzut notele bune. Culorile pe care le-ai îmbinat în foile și cursurile tale s-au transformat într-o operă de artă demnă de un loc în muzeu. Plin de motivaţie şi imaginaţie, ai schiţat note de zece pe care le-ai adăugat la vasta ta galerie de artă.

 

 

50% DONE
0%

 

Cu marea în gand şi în suflet, te-ai lăsat purtat de valul sesiunii pentru a prinde toate notele de zece. Ai înotat eroic printre toate foile și cursurile. La final, ai putut să te bucuri de nisipul fierbinte și de briza rece a mării, ce mereu te-a chemat la ea. Fiecare răsărit prins din timpul sesiunii te făcea să te gândești la cele din Vamă. Acolo, prietenii tăi, cerul și câteva ritmuri adormite de muzică erau tot ce aveai nevoie.

 

 

Printre foi și examene, ai pus pe repeat un playlist cu rime. Astfel, ai pătruns în jocul stickerelor în formă de vinyl. Pe ritmurile tale preferate de muzică, ai atins cele mai înalte note. Apoi, ai transformat sesiunea într-un album pentru colecția ta. Chiar dacă nu ai știut mereu toate ,,versurile’’ din cursuri, ai reușit să compui o melodie unică la fiecare examen.

 

 

Tu ești personajul principal ce dă viață filmului numit ,,Sesiune’’. Fiecare examen e precum un episod plin de mister ce te aduce mai aproape de deznodământul: notele de zece. Ai înlocuit maratonul de filme cu cel al cursurilor și mai sunt câteva episoade până la final. Sesiunea e precum un serial de pe Netflix ce te transpune direct în mijlocul acțiunii. Ea reuşeşte să te țină mereu în suspans și te face sa treci printr-un vârtej de emoții. Prin fiecare decizie pe care o iei în timpul sesiunii, îți creezi propriul tău scenariu de film. Tot ce-ţi trece prin minte prinde contur în realitate.

 

 

Fiecare sesiune este unică, așa că rămâi alături de noi şi transformă toate poveștile trăite împreună în experiențe memorabile!

 

100% DONE
0%
0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *